VIDEO | Lista „neagră” a podurilor din București care au grad de siguranță „nesatisfăcător”. Mai este doar un pas până la gradul cinci, când stau să cadă. „Trebuie intervenit de urgență”

Publicat: 03/01/2022, 15:00
Actualizat: 03/01/2022, 15:02

Mai multe poduri din București au fost expertizate în anul 2017 și a reieșit că au un risc seismic grad patru, adică „nesatisfăcător”. În ciuda faptului că în concluziile expertizelor de acum aproape cinci ani se recomandă consolidarea podurilor, nimeni nu a făcut nimic până în prezent pentru reabilitarea construcțiilor, care, în acest moment prezintă un pericol major pentru siguranța cetățenilor.

Potrivit unor expertize făcute de Primăria Capitalei în anul 2017, mai multe poduri din București au un grad „nesatisfăcător” în ceea e privește siguranța și au nevoie de consolidare și reabilitare.

Este vorba de majoritatea podurilor care traversează râul Dâmbovița:

  • Pod Ciurel, din beton precomprimat, construit în anul 1986, grad nesatisfăcător. Peste această construcție trece tramvaiul 41;
  • Pod Eroilor, din beton armat, construit în anul 1986, grad nesatisfăcător;
  • Pod Opera, din beton armat, construit în anul 1986, cu o lungime de 30 de metri, grad nesatisfăcător;
  • Podul de la Timpuri Noi, din beton armat, construit în anul 1986, are o lungime de 21 de metri și grad nesatisfăcător.
  • Planșeul Unirii, construit în anul 1935, pe sub care trece râul Dâmbovița. Grad nesatisfăcător;
  • Pe lângă podurile de peste Dâmbovița, o altă construcție se prezintă foarte prost: Pasajul Unirii, construit între anii 1986 -1987, din beton armat, cu o lungime de 789 de metri. Are un grad nesatisfăcător.

Toate aceste construcții ar trebui reabilitate de Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor București (ASB).

Actualul director de la ASB spune că totul depinde de bugetul alocat instituției pe care o conduce.

Director Administrația Străzilor: „Sper eu ca în 2022 să ne apucăm de lucrări la un pod, două”

„Sunt în față cu situația acestor poduri și ne gândim ce putem să facem în 2022, în funcție de buget. Aceste expertize trebuie actualizate. Sper eu ca în 2022 să ne apucăm de lucrări la un pod, două. Dar mă repet, în funcție de bugetul alocat vom vedea. Chiar vrem să facem lucruri, dar e important ce bani avem. Apoi, în funcție de expertize, decidem cu care începem”, a declarat Marian Bârgău pentru Gândul.

Marius Coaje, fost consilier al primarului general, în mandatul Gabrielei Firea, a explicat pentru Gândul ce înseamnă „grad nesatisfăcător” la un pod.

„În București, majoritatea podurilor au gradele 3 și 4 de risc seismic, 4 fiind nesatisfăcător. Toate concluziile din expertizele tehnice pe care noi le-am făcut sunt de reabilitare și consolidare. La poduri și pasaje, peste nesatisfăcător urmează gradul cinci, adică podurile trebuie închise urgent, pentru că stau să cadă.

La poduri și pasaje este invers decât la clădri. La blocuri, gradele sunt de la unu la patru, unu fiind cel mai grav”, explică Marius Coaje.

Marius Coaje: „Ce se întâmplă azi în București, cu această lipsă de acțiune a primarului, va conduce la consecințe grave asupra cetățenilor”

Fostul consilier acuză actuala conducere de la Primăria Capitalei de „lispă de acțiune”.

„Ce se întâmplă azi în București, cu această lipsă de acțiune a primarului, va conduce la consecințe grave asupra cetățenilor. Aceste clădiri și poduri nu mai pot aștepta la nesfârșit, să ne plângem că nu sunt bani, sau că moștenirea e grea. Trebuie intervenit de urgență. Soluții există, se poate lucra la ele cu circulația închisă parțial”, este de părere Marius Coaje.

Dintre toate podurile de peste Dâmbovița, cel de la „Ciurel” prezintă cel mai mare pericol, mai ales din cauza faptului că este traversat de linia de tramvai 41. Practic, podul suportă zilnic, la fiecare 3-4 minute, șocurile de zeci de tone ale tramvaielor.

De altfel, starea de degradare a podului de la Ciurel se poate vedea cu ochiul liber. Administrația Străzilor nu a reușit de ani de zile să shimbe nici măcar balustrada construcției, gard care a fost rupt recent în urma unui accident. Practic, balustrada se mai ținea în câteva „fire” de rugină.

Planșeul de la Unirii, pericol public

O altă construcție extrem de complexă, dar care se prezintă foarte prost, este Planșeul de la Unirii. Despre situația de aici, Gândul a relatat anul trecut în premieră.

Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare. Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie.

Cei de la Administrația Străzilor precizau, pentru Gândul, în martie anul trecut, că se caută soluții pentru acest planșeu. Suntem în ianurie 2022, iar cei de la ASB încă mai caută soluții…

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Un medicament anticancerigen ar putea vindeca diabetul